Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

Carnete de marinar false descoperite în porturile Sulina şi Midia Carnete de marinar false descoperite în porturile Sulina şi Midia
 În data de 19.05.2015, în jurul orei 09.15, în urma controlului de frontieră efectuat la P.T.F. Sulina asupra unei nave sub pavilion Republica Moldova,... Carnete de marinar false descoperite în porturile Sulina şi Midia

 În data de 19.05.2015, în jurul orei 09.15, în urma controlului de frontieră efectuat la P.T.F. Sulina asupra unei nave sub pavilion Republica Moldova, sosită din direcţia Turcia, a fost descoperit un carnet de marinar care nu îndeplinea condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic.

Verificările au stabilit faptul că respectivul carnet de marinar, care avea însemnele statului Siria, aparţine unui cetăţean sirian, în vârstă de 20 de ani.

În aceeaşi zi, în jurul orei 17.40, în urma controlului de frontieră efectuat la P.T.F. Midia asupra unei nave sub pavilion Tanzania, sosită din direcţia Arabia Saudită, a fost descoperit un alt carnet de marinar cu indicii de falsificare.

În urma cercetărilor s-a concluzionat că documentul cu însemnele statului Somalia aparţine unui cetăţean somalez, în vârstă de 21 de ani.

Marinarii au declarat că şi-au procurat carnetele fără a cunoaşte faptul că acestea sunt false.

În ambele cazuri, poliţiştii de frontieră au ridicat carnetele de marinar în vederea expertizării şi au întocmit lucrări penale pentru săvârşirea infracţiunilor de „fals material în înscrisuri oficiale” şi  „uz de fals”, fapte prevăzute şi sancţionate de art. 320, respectiv art. 323 din Codul Penal.

Ca măsură complementară, poliţiştii de frontieră au aplicat două sancţiuni contravenţionale transportatorilor în cauză, reprezentaţi de cei doi comandanţi de navă, în cunatum de 8.000 lei fiecare, deoarece au transportat în România cetăţeni străini fără a îndeplini condiţiile legale, faptă prevăzută şi sancţionată conform art. 134, pct. 1 din O.U.G. 194/2002.