Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

COMUNICAT: Salvati FC DELTA TULCEA! Miting de sustinere COMUNICAT: Salvati FC DELTA TULCEA! Miting de sustinere
  Duminică, 4 august 2013, de la ora 17, vom organiza al doilea miting de susținere și de atragere a atenției asupra situației dezastruoase... COMUNICAT: Salvati FC DELTA TULCEA! Miting de sustinere

 

Duminică, 4 august 2013, de la ora 17, vom organiza al doilea miting de susținere și de atragere a atenției asupra situației dezastruoase în care se află echipa FC Delta Tulcea. Locul de întâlnire va fi parcarea Sălii Sporturilor, se va sta cât va fi nevoie acolo, după care mulțimea va pleca pe traseul Strada Iscaccei – Strada Unirii – Piața Civică, unde se va rămâne până la sfârșitul manifestației, la ora 20. Un asemenea miting a avut loc și săptămâna trecută, și s-a bucurat de un real succes în rândul tulcenilor, așa că vă așteptăm în număr mai mare de această dată.

      Facem astfel un apel tuturor iubitorilor de fotbal și sport din oraș, locuitorilor județului și celor care cred în țelul nostru, și îi invităm să ni se alăture. Pentru cei care nu au auzit încă despre situația echipei de fotbal, ținem să îi anunțăm că aceasta este în curs de desființare, din cauza datoriilor acumulate în ultimul timp precum și din cauza lipsei unui sponsor serios, primăria municipiului declarând că nu mai are posibilitatea să investească. Vrem să punctăm faptul că primăria deja și-a anunțat disponibilitatea și promisiunea de a aduce stadionul și baza sportivă la standarde de Liga I, astfel că una din cheltuieli este deja asumată, rămânând doar susținerea echipei în campionat. În urma insistențelor și repetatelor acțiuni ale suporterilor, Consiliul Județean s-a arătat înduplecat, cel puțin la nivel declarativ, să investească în echipă, însă condiția este să vină cu o nouă conducere, și să investească numai în parteneriat, deoarece nu își permit o asemenea provocare financiară în acest an în care trebuie să achite niște corecții financiare. Primarul a declarat în fața manifestanților că această situație grea va fi pentru doi ani, și apoi primăria va putea reveni să investească, însă acestea sunt deocamdată doar supoziții, pentru că nu știm ce se va întâmpla până atunci. Acesta a mai spus că dacă s-ar găsi investitori care să asigure șase sute de mii de euro anual, în fiecare din cele două sezoane care urmează, clubul ar fi fără probleme salvat, dar dumnealui nu mai poate investi acești bani. Ținem să amintim însă că seria estică este deja incompletă, și dacă se va continua în ritmul ăsta, nu va retrograda nici o echipă anul acesta. Și chiar dacă vor fi locuri retrogradabile, un buget de măcar jumătate din cel amintit mai sus ar rezolva situația clubului, în sensul că echipa ar supraviețui în Liga a-II-a cu acești bani, fără a pune la socoteală datoriile. Alt lucru ce trebuie amintit este că o eventuală mare investiție în stadion ar fi în van dacă nu ar avea cine să evolueze acolo, astfel că o altă propunere a suporterilor ar fi ca acei bani să se împartă între investițiile din stadion și eventuală susținere a echipei dacă nu va mai fi nimeni dispus să ajute. Însă, după cum a spus și domnul primar, au fost unele firme care au susținut continuu clubul Delta Tulcea, chiar dacă cu sume mult mai mici decât investitorul principal. În plus, avem termen până în luna septembrie când începe campionatul, ba chiar și după disputarea primei etape, deci mai este o lună de zile în care se poate rezolva, pentru că ne putem încropi echipa chiar și după ce campionatul a început. Dar noi sperăm ca varianta salvatoare să vină în maxim o săptămână, ca să se înceapă mai repede pregătirile noului sezon.

      Din punctul nostru de vedere, dacă se vor pune la masa negocierilor reprezentații primăriei, ai Consiliului Județean și alți potențiali investitori privați, soluția poate fi găsit imediat. Reprezentații primăriei au declarant că dacă vine alt investitor poate îşi poate aduce conducerea  proprie în orice moment, conducerea clubului tot susține că e dispusă să plece imediat cum se vor găsi înlocuitori, iar domnul președinte al Consiliului Județean afirmă că ar investi dar cu conducerea proprie și doar în parteneriat. Dacă tot ce s-a declarat este adevărat, deznodământul ar fi simplu de anticipat: Consiliul Județean va prelua echipa în parteneriat cu primăria, care la rândul ei poate asigura o parte din bani din bugetul foarte mare alocat pentru stadion și infrastructură, iar pentru că următorul buget de avarie să fie proporționat cât mai bine și cu sume nesemnificative de partea fiecăruia, se pot atrage și investitori privați, care să întregească bugetul pentru primul an, într-o primă fază. Apoi, în decursul următorului sezon se va echilibra balanța financiară și se vor achita din datorii, se vor atrage și se va negocia și cu alți sponsori, pentru că la sfârșitul sezonului să nu se mai pună problema existenței clubului, lucru ce nu ni-l mai dorim niciodată.

      Pe această cale, lansăm o invitație oficială tuturor factorilor implicați: Domnul Hogea Constantin, Domnul Teodorescu Horia, Domnul Meregiu Haralambe, precum și alți reprezentanți ai primăriei, Consiliului Județean sau ai conducerii echipei, şi îi rugăm să dea curs acestei înştiinţări. Îi invităm și așteptăm în Piața Civică de la ora 18:30 pentru a le vorbi suporterilor și a ajunge la o soluție privind salvarea clubului. Deasemenea sunt așteptați și foști sau actuali jucători ai Deltei, juniorii clubului, și toți cei care s-au identificat vreodată cu această echipă. Pe măsură ce timpul va trece, acțiunile noastre se vor intensifica, și vrem să amintim că așa cum noi i-am respectat pe toți, avem pretenția să fim la rândul nostru respectați.

       Vă aşteptăm la ora stabilită în faţa Sălii Polivalente. Vă rugăm să menţineţi o conduită civilizată pe durata marşului, să ascultaţi indicaţiile organizatorilor, să cântaţi şi să manifestaţi asemeni celorlalţi participând cât mai activ la desfăşurarea cu succes a manifestaţiei. Cei care posedă sunt  aşteptaţi cu fulare, eşarfe, tricouri sau steaguri albe,albastre sau negre pentru un aspect vizual mai plăcut. Cei care vor să contribuie mental, coregrafic, material sau financiar la pregătirile mitingului, ne pot contacta.

     Cea mai importantă “partidă” din istoria Deltei de-abia acum se va consuma. Nu fii indiferent şi vino să ne unim vocile într-una singură. Dacă ai sărit vreodată de bucurie la golurile regretatului Henry, te-ai mândrit cu victoriile echipei sau ai suferit alături de noi la înfrângeri, te aşteptăm duminică alături de noi. Distribuie acest text mai departe, anunţă-ţi prietenii şi adu-i şi pe ei, iar dacă nu ai posibilitatea să ajungi trimite pe altcineva să-ţi ţină locul. Fiecare om înseamnă un gând în plus.

Nu lăsaţi DELTA să moară / Sportul nu trebuie să dispară !!

Pentru mai multe informaţii sau detalii: 0747 428 263 – Liviu sau 0749 562 170 – Ionuţ

sau facebook: www.facebook.com/fcdelta