Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

Consiliul Județean Tulcea alături de Colegiul Dobrogean “Spiru Haret” la ceas de sărbătoare Consiliul Județean Tulcea alături de Colegiul Dobrogean “Spiru Haret” la ceas de sărbătoare
Joi, 21 mai 2015, Vasile Strat, vicepreședintele Consiliului Județean Tulcea  a  participat la “Gala Premiilor de Excelență ale Colegiului Dobrogean Spiru Haret”, eveniment care... Consiliul Județean Tulcea alături de Colegiul Dobrogean “Spiru Haret” la ceas de sărbătoare

Joi, 21 mai 2015, Vasile Strat, vicepreședintele Consiliului Județean Tulcea  a  participat la “Gala Premiilor de Excelență ale Colegiului Dobrogean Spiru Haret”, eveniment care a marcat totodată 132 de ani de la înființarea prestigiosei instituții de învățământ .

“Şcoala, văzută într-o imagine generică, este o avere. O avere naţională. În ciuda vitregiilor prin care trece şi de care istoria nu o prea iartă, ea – printr-o forţă divină, învingând piedici dintre cele mai diverse şi mai neaşteptate – formează generaţiile, care dau substanţă şi concreteţe timpului trăirii, validează idealuri şi anunţă mereu izbânda viitorului. Există momente în care ne dăm seama că şcoala nu e doar o „prioritate naţională” furată de discursuri demagogice, ci o prioritate a istoriei, a timpului care devine istorie.

Acest fapt poate fi constatat şi astăzi, când Colegiul Dobrogean „Spiru Haret” sărbătoreşte împlinirea a 132 de ani de istorie, dovadă a unei vechi fiinţări a spiritului erudit al culturii tulcene, a dorinţelor şi sacrificiilor făcute de românii din nordul Dobrogei pentru şcoală şi pentru propăşire culturală. Parcursul de la gimnaziu real de băieţi, la  şcoală secundară, liceu teoretic de băieţi, liceu mixt, şcoală medie, liceu de cultură generală, liceu şi apoi la colegiu dobrogean este cât se poate de semnificativ.

Scopul învăţământului nu este numai instrucţiunea ci şi educaţiunea tinerimii; şi aceasta a doua parte este mai importantă şi mai grea de realizat decât cea dintâi- spunea marele Spiru Haret, cel al cărui nume îl poartă cu onoare, începând din 1971, cea mai veche şi onorabilă instituţie liceală din Tulcea. Şi, într-adevăr, de-a lungul timpului, educaţia şi instruirea au fost valorile care au mers preponderent mână în mână în activitatea şi evoluţia acestei şcoli, martore fiind generaţiile de oameni valoroşi care au ieşit de pe băncile acestui lăcaş de învăţământ. Astfel că, vorbind de excelenţă la Colegiul Dobrogean „Spiru Haret”, mi-aş permite să spun, fără să exagerez, că e vorba de un pleonasm, Colegiul „Haret” fiind practic o definiţie a termenului excelenţă.”, a declarant Vasile Strat.

La eveniment au fost prezente numeroase cadre didactice, foști și actuali elevi, care au asistat  la premierea  olimpicilor și la un spectacol artistic reușit, pregătit de grupurile care activează în cadrul colegiului.