Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

DEPUTATUL MARIAN AVRAM: „ Ca tulcean, vă spun că este o mare greşeală!“ DEPUTATUL MARIAN AVRAM: „ Ca tulcean, vă spun că este o mare greşeală!“
Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.82/1993 privind constituirea Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării”adoptata recent de Parlament a fost criticată de deputatul tulcean Marian Avram,alte critici... DEPUTATUL MARIAN AVRAM: „ Ca tulcean, vă spun că este o mare greşeală!“

Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.82/1993 privind constituirea Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării”adoptata recent de Parlament a fost criticată de deputatul tulcean Marian Avram,alte critici fiind auzite şi în plenul Consiliului Judeţean Tulcea.In principal este vorba despre interzicerea schimbării destinaţiei fostelor amenajări piscicole din Deltă în amenajări agricole.

Click aici pentru a vedea motivarea propunerii legislative

„Ca deputat ales în Colegiul nr. 2, ceea ce înseamnă Tulcea, înseamnă Delta Dunării, vă spun că este o mare greşeală viteza cu care am votat această lege. Şi vă spun de ce: pentru că este vorba de 35.000 de hectare care sunt în administrarea Consiliului Judeţean Tulcea, că redevenţele de pe aceste terenuri ajungeau către comunităţi, că este vorba de foarte mulţi bani, că nu avem o soluţie practică, cu ce înlocuim aceşti bani, că un studiu al Băncii Mondiale pentru renaturarea zonei Sireasa ridică la un miliard de euro renaturarea acelei zone… Deci soluţia din lege privind renaturarea nu este fezabilă. Cred că trebuia să gândim de ce Senatul a respins acest proiect de lege, de ce Comisia pentru agricultură a respins, de ce Comisia de buget a respins şi de ce o şedinţă extraordinară, ieri, la 15,30, a colegilor de la mediu au introdus pe ordinea de zi, astăzi, acest proiect de lege. Ca tulcean, vă spun că este o mare greşeală“ a declarat in plenul Camerei Deputatilor Marian Avram.