Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

Liberalii tulceni vor avea directori la ICEM și „Ambulanță“, PSD la Biblioteca Județeană, Garda de Mediu și OJPC Liberalii tulceni vor avea directori la ICEM și „Ambulanță“, PSD la Biblioteca Județeană, Garda de Mediu și OJPC
Comisia paritară de negocieri din cadrul USL Tulcea a mai finalizat cîteva numiri în funcții la nivel județean, acestea urmând să fie puse în... Liberalii tulceni vor avea directori la ICEM și „Ambulanță“, PSD la Biblioteca Județeană, Garda de Mediu și OJPC

Comisia paritară de negocieri din cadrul USL Tulcea a mai finalizat cîteva numiri în funcții la nivel județean, acestea urmând să fie puse în practică după organizarea unor concursuri, acolo unde este cazul, sau prin interimat.

Astfel, liberalii și-au adjudecat postul de director al Institutului de Cercetări Eco-Muzeale, acolo unde persoana preferată în unanimitate a fost doctorul Florin Topoleanu, fost director al acestei instituții.

Persoana desemnată pentru preluarea conducerii Serviciului Județean de Ambulanță Tulcea este doctorul Florea Dumitrache.

Conform protocolului, PSD va desemna un manager interimar la Biblioteca Județeană „Panait Cerna“, acolo unde postul nu poate fi scos la concurs deoarece managerul Ovidiu Ghionu este doar suspendat pe perioada exercitării mandatului de viceprimar, preum și candidatul la șefia Oficiului Județean pentru Protecția Consumatorului și Garda de Mediu, comisariatul ARBDD.