Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

PORȚI ÎNTREDESCHISE la  PENITENCIARUL TULCEA  pentru ‘’Școala Altfel’’ PORȚI ÎNTREDESCHISE la  PENITENCIARUL TULCEA  pentru ‘’Școala Altfel’’
În săptămâna 06 – 10 aprilie, în cadrul Proiectului „Şcoala Altfel” Penitenciarul Tulcea a primit în vizită 163 de elevi din intervalul claselor V... PORȚI ÎNTREDESCHISE la  PENITENCIARUL TULCEA  pentru ‘’Școala Altfel’’

În săptămâna 06 – 10 aprilie, în cadrul Proiectului „Şcoala Altfel” Penitenciarul Tulcea a primit în vizită 163 de elevi din intervalul claselor V – XI, formele de învățământ gimnazial, liceal și profesional, aparținând următoarelor unități școlare: Liceul “Ion Creangă”, Colegiul Agricol “Nicolae Cornățeanu”, Colegiul Tehnic “Henri Coandă”, Colegiul “Anghel Salingny” și Școala profesională “Danubius”.

Repartizați pe grupe distincte, elevii însoțiți de cadrele profesorale, au intrat pe poarta penitenciarul într-o altfel de comunitate, cu același fel de oameni, dar cu altfel de obiceiuri. Obiceiuri transnformate în comportamente pe care societatea noastră le condamnă prin justiție, oferind astfel o a doua șansă printr-o altfel de școală care are ca scop final reabilitarea individului și redarea lui în comunitatea oamenilor liberi.

Pentru a trage un semnal de alarmă, profesorii coordonatori de activități extracuricculare din mediul școlar, au solicitat sprijinul Penitenciarului Tulcea pentru a veni în întâmpinarea nevoilor de conștientizare a riscului la care se expun adolescenții atunci când sunt încălcate normele de conviețuire socială și învățarea lecției potrivit modelului ‘’ Așa… Nu!’’.

În aceste zile specialiștii sectorului educație și asistență psihosocială din penitenciar, au purtat discuții interactive cu elevii vizitatori. S-au accentuat riscurile, tipologia infracționalităților la care sunt expuși și predispuși adolescenții, consecințele unei condamnări privative de libertate, precum și aspecte din viața de detenție.

Ținând cont de contextul în care s-a desfășurat acțiunea, cu certitudine a fost o bună și rară ocazie, de care tinereii au putut profita în cadrul discuțiilor purtate, fiind atinse subiecte precum tendințele perioadei adolescentine și semnalele față de comportamentul manifestat de către unii dintre elevi, prin atitudini de rebeliune, violenţă, sfidare a autorităţii, nerespectarea regulilor şcolare, absenteismul şcolar, relațiile în mediul familial, constantându-se că aceste elemente sunt tratate cu superficialitate de cei în cauză. Totodată, nu au fost ocolite nici subiecte precum fenomenul rețelelor de socializare prin internet, problematica consumului de droguri, anturajele nepotrivite şi lipsa capacităţii de conştientizare a consecinţelor comportamentelor deviante respectiv de delincvenţă juvenilă ca pericole ce pot atrage fapte penale.

În interiorul penitenciarului, elevii au vizitat capela bisericească, expoziția permanentă a obiectelor artizanale și sculpturi realizate de deținuți, un atelier ocupațional, o cameră de detenție, oferindu-li-se totodată posiblitatea vizionării unui film cu interviuri ale unor tineri condamnați. De asemenea, sub coordonarea specialiștilor sectorului educație și asistență psihosocială, liceenii au discutat cu trei deținuți care au accentuat consecințele încălcării normelor sociale, precum și consecințele social-familiale trăite și experimentate de aceștia ca urmare a condamnării la viața privată de libertate.